Ne este cunoscută imaginea cu trei femei stând la cafea și povestind. Cine le vede își imaginează că bârfesc, discută lucruri feminine superficiale cum ar fi coafuri, îmbrăcăminte, pantofi. Nicidecum despre lucruri serioase cum ar fi sportul, ştiri, maşini, tehnică….
Și noi femeile avem pasiunile noastre mai bărbătești, ne întoarcem privirile spre o mașină puternică, ne plac gadgeturile și aparatele care ne fac viața mai ușoară.
Așa am aflat de la o prietenă, că se întrece cu soțul, cine să spele mașina, fiindcă și-au cumpărat un aparat de spălat prin presiune Kärcher cu tehnologie inovatoare. Nu cred ! Eu sigur nu aș face asa ceva ! Adică să vreau eu să spăl masina ? În locul soțului ? Nu, nici vorbă !
M-a intrigat puțin și am început să caut și eu printre aparate de spălat cu presiune, să văd despre ce este vorba. Deci asa stă treaba! Kärcher a produs primul aparat de spălat sub presiune cu Smart Control.
Cum funcționează gama Kärcher Smart Control prin aplicația Kärcher Home & Garden ?
Se instalează de pe Google Play sau App Store aplicația, se alege aparatul de spălat cu presiune și se seteaza dispozitivul nou. Cu aplicația nu se controlează doar asistenții inteligenți și sfaturi de configurare produs, ci și multe alte servicii suplimentare. De exemplu, arată cum se pot preveni daunele accidentale în timpul folosirii aparatului cu Smart Control, previne erorile de utilizare, se pot comanda direct din aplicație accesorii și detergenți.
Din aplicație, se alege operația dorită, de exemplu dacă vreau să curăț bicicleta, aplicația trimite automat setările de presiune la aparatul de spălat cu presiune pentru a preveni deteriorarea accidentală a biciletei. Astfel, curățarea devine foarte eficientă.
Dispozitivele Smart Control au un mod Boost pentru o putere suplimentară. Pentru ca murdăria persistentă să nu mai fie o problemă, se aplică o presiune mai mare timp de 30 de secunde. Modul Boost poate fi activat prin intermediul pistolului de pulverizare sau al aplicației.
Cu detalii inteligente ale echipamentului, cum ar fi pistolul de pulverizare Smart Control, lancea de pulverizare 3-în-1 Multi Jet și sistemul de detergent Plug ’n’ Clean, faci față cu calm oricărei provocări de curățare.
Cum se alege un aparat de curățare cu presiune ?
Alegerea unui aparat nu este întotdeauna doar o decizie financiara, trebuie să se potrivească nevoilor.
Frecvența de utilizare | – utilizare ocazională – utilizare frecventă |
Puterea | – 110 bar – 120 bar – 130 bar – 145 bar – 180 bar |
Capacitatea pe suprafață | – 20 m²/h – 25 m²/h – 30 m²/h – 40 m²/h – 60 m²/h |
Tipul de murdărie | – usoară – moderată – grosieră |
Domenii de aplicare | – Biciclete – Mobilier de gradină /terasă /balcon – Pentru cuățarea autoturismelor. – Pentru curățarea aparatelor și a uneltelor de gradinărit. – Pentru curățarea gardurilor, aleelor de grădină sau a pavajelor. – Pentru curățarea motocicletelor și a scuterelor. – Pentru curățarea rulotelor și a SUV-urilor. – Pentru curățarea scărilor exterioare și a aleelor mai mari de grădină. – Pentru curățarea vehiculelor de dimensiuni medii. – Pereți de grădină și ziduri de piatră |
Cum mă va ajuta aparatul de spălat cu presiune la curățenia WOW ?
Cu Aparatul de spălat cu presiune K 5 PREMIUM SMART CONTROL FLEX pot să îmi eficientizez curățenia pentru Paști, mai ales în zona curții și a terasei. A sosit deja primăvara și începem să alegem tot mai multe activități in aer liber.
Chiar dacă nu-l voi folosi zilnic, am ales aparatul pentru utilizare frecventă, fiindcă prin presiunea maxima de 145 bar, poate curăța murdăria grosieră și are un randament de 40 m²/h. La acest tip de aparat nu va trebui să schimb lancea de pulverizare când vreau să trec de la regimul de înaltă presiune la detergent, sau dacă vreau să reglez dozajul detergentului, fiindcă are lancea Multi Jet 3 in 1. Acest lucru, precum și capacitatea de curățare va avea randament și putere suficientă.
Trebuie să scot mobilierul de grădină, am o masă din lemn și 8 scaune, am un set de fotolii cu masă de cafea din plastic, voi putea să le curăț cu o presiune mai moderată, setată prin aplicația Smart Control. Și uneletele de gradinarit trebuiesc curățate, cu un Boost, soțul va avea alt chef de a reface straturile de zarzavaturi, eu cele de flori.
Nu va mai trebui să stăm la rând la spălătoria auto, se poate da rapid un jet pe mașină, chiar și în timpul săptămânii. Economisim timp și bani.
La curățarea pavajului, acum vom folosi setarea Boost, fiindcă s-a depus murdăria destul de mult. Însă, dacă – l vom curăța mai des, nu se va mai depune murdăria așa de mult.
Ah da, trebuiesc curățate și bicicletele, fiindcă presimt că vom termina curățenia rapid, și o să avem timp să iesim în weekend la pedalat. Le voi curăța eu până -l trimit pe el după pâine, altfel nu mă lasă pe mine !
Surse foto si video: Kärcher
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021
1 comentariu